Lansarea competiției de design jumpthegap

Guta Moura Guedes

Cu puțin timp în urmă, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București a găzduit prima lansare oficială a competiției internaționale de design jumpthegap, organizată de Roca, în România.

Studenții, împreună cu profesori, tineri profesioniști și presa de specialitate au participat la o discuție despre proiectare și design în viitor, identificarea surselor de creativitate și importanța cunoștințelor de bază în procesul inovării.

Cristina Șerban, Directorul Departamentului de Proiectare și Design de Interior, le-a explicat tinerilor importanța participării în cadrul unor astfel de activități extra-curriculare din timpul facultății, pentru a-și găsi inspirația și a elimina rutina. Maria Ivtcheva, Manager Marketing și Comunicare al Roca, a prezentat istoria celor șase ani de jumpthegap și condițiile generale de participare pentru acest an.

Invitatul serii a fost unul dintre cei mai apreciați designeri din lume, Guta Moura Guedes, cea care i-a încurajat pe studenți să gândească cu un pas înainte:

„Designul se găsește într-o sticlă de apă, într-un pix, în fiecare lucru mai mic sau mai mare care ne înconjoară. Trebuie să înțelegeți că aveți puterea de a schimba lumea, de a o face mai bună, mai utilă sau mai frumoasă. Dar cel mai important lucru, designul nu este despre frumusețe pur și simplu, este în primul rând despre funcționalitate, despre utilizări mai simple, mai rapide, despre a găsi acele produse de care societatea va avea nevoie peste 10 ani. Și nu faceți lucrurile pentru țara voastră, ci pentru lume, pentru că la acest nivel trebuie să gândim”, a declarat Guta Moura tinerilor studenți entuziaști prezenți la conferință.

Prezent de asemenea în cadrul conferinței a fost și Sergio Castro, Director Executiv pentru Europa de Sud-Est al Roca, Vesselin Simov, Marketing Manager Roca pentru Europa de Sud-Est, și Cornel Costache, director de vânzări pentru România.

Jumpthegap este o competiție internațională, aflată la a șasea ediție, ce se adresează atât studenților, cât și profesioniștilor cu vârsta de până la 35 de ani, care gândesc în viitor atunci când proiectează pentru prezent. Scopul jumpthegap este de a forța designerii și arhitecții să caute noi soluții și concepte inovatoare și sustenabile pentru spațiul băii.

Cele două mari premii constau în 4000 de euro pentru cele două categorii (Studenți și Profesioniști) și pentru prima dată va fi și un premiu, de 1000 de euro, pentru cel mai sustenabil proiect, selecționat de Fundația We Are Water a Roca.

Dacă te gândești să accepți provocarea, caută mai multe detalii pe: www.jumpthegap.net

1 Decembrie 2014 | DeDesign.tv